Înapoi
Biblioteca legislativă CadLogic
Ord. MDLPA 975/2026 (ordinul)
În vigoareORDIN nr. 975 din 25 august 2026 privind aprobarea modelelor formularelor referitoare la autorizarea construirii
Text descărcat din sursa oficială la 22.10.2026. Modificările ulterioare se verifică în sursa oficială.
Clasificare în catalog la 22.10.2026. Condițiile de aplicare se consultă în sursa oficială.
Textul actului
Pentru căutare în această pagină, folosește Ctrl+F (sau Cmd+F). Tabelele, imaginile și formulele se consultă în documentul oficial.
ORDIN nr. 975 din 25 august 2026
privind aprobarea modelelor formularelor referitoare la autorizarea construirii
EMITENT
MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 26 august 2026
Având în vedere obligația asumată prin Planul național de redresare și reziliență - componenta 10 - Fondul Local, jalonul 315 - reforma 5. Dezvoltarea sistemului de planificare - Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor,
ținând cont de dispozițiile art. 262 și ale art. 578 alin. (2) din Legea nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor,
având în vedere prevederile art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației emite următorul ordin:
Articolul 1
(1) Se aprobă modelele formularelor utilizate în activitatea de autorizare a executării lucrărilor de construcții - emitere certificat de urbanism, construire, desființare, modificare, regularizare, în procedura notificării, precum și ale formularelor conexe, prevăzute în anexele nr. 1-4*), care fac parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexele nr. 1-4 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București.
(2) Fiecare formular poartă un indicativ unic și un număr de versiune, înscrise pe fiecare pagină; orice modificare a unui model determină actualizarea versiunii.
Articolul 2
(1) Formularele aprobate prin prezentul ordin pot fi utilizate atât în format fizic, pe suport hârtie, cât și în format digital.
(2) În vederea asigurării continuității activității de emitere a actelor de autoritate și pentru a preveni întreruperea activității autorităților administrației publice locale până la finalizarea integrării tehnice complete în sistemele informatice proprii, formularele completate pe suport hârtie sau transmise prin mijloace electronice vor fi considerate pe deplin valabile și vor fi procesate în mod obligatoriu.
(3) Autoritățile administrației publice locale au obligația de a asigura actualizarea propriilor platforme informatice și interfețe de depunere, în vederea conformării cu prezentul ordin, cel târziu până la data de 30 decembrie 2026.
(4) În vederea preluării automate a datelor necesare alimentării Registrului național al construcțiilor, prevăzut la art. 415 din Legea nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precizările tehnice privind modalitatea de preluare a datelor, inclusiv câmpurile de identificare înscrise în formulare, se publică și se actualizează în Registrul național al clădirilor, parte componentă a Registrului național al construcțiilor, la adresa https://registrulcladirilor.gov.ro/, cu indicarea datei și a numărului versiunii aferente fiecărei publicări și cu un preaviz de cel puțin 30 de zile pentru modificările incompatibile.
Articolul 3
(1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Începând cu data publicării prezentului ordin, modelele de formulare prevăzute în anexele nr. 1-4 devin obligatorii și se aplică unitar de către toate autoritățile administrației publice.
(3) Cererile depuse anterior intrării în vigoare a prezentului ordin se soluționează pe baza formularelor valabile la data care au fost depuse.
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
București, 25 august 2026.
Nr. 975.
Anexe nr. 1-4
ANEXE
privind modelele formularelor utilizate
în activitatea de autorizare a executării
lucrărilor de construcții - emitere
certificat de urbanism, construire,
desființare, modificare, regularizare, în
procedura notificării, precum și ale
formularelor conexe