Înapoi
Biblioteca legislativă CadLogic
HG 766/1997 – Reg. categoria de importanță a construcțiilor
În vigoareREGULAMENT din 21 noiembrie 1997 privind stabilirea categoriei de importanță a construcțiilor (Anexa nr. 3)
Text descărcat din sursa oficială la 22.10.2026. Modificările ulterioare se verifică în sursa oficială.
Clasificare în catalog la 22.10.2026. Condițiile de aplicare se consultă în sursa oficială.
Textul actului
Pentru căutare în această pagină, folosește Ctrl+F (sau Cmd+F). Tabelele, imaginile și formulele se consultă în documentul oficial.
REGULAMENT din 21 noiembrie 1997
privind stabilirea categoriei de importanță a construcțiilor (Anexa nr. 3)
EMITENT
GUVERNUL
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 10 decembrie 1997
Notă
*) Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 766 din 21 noiembrie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 10 decembrie 1997.
Capitolul I
Prevederi generale
Articolul 1
Prezentul regulament are ca obiect stabilirea modului de încadrare în categorii de importanța a construcțiilor, în scopul aplicarii diferentiate a sistemului calității, conform legii.
Articolul 2
Constructiile reprezinta lucrarile concepute și executate pentru indeplinirea unor functii economico-sociale sau ecologice. Ele sunt caracterizate, de regula, în raport cu necesitatea de adaptare la condițiile locale de teren și de mediu, cu durata mare de utilizare, cu volumul important de muncă și de materiale inglobate.
Articolul 3
Prevederile prezentului regulament se aplică tuturor construcțiilor noi sau existente.
Articolul 4
Constructiile se încadrează, după importanța lor, în urmatoarele categorii:
a) de importanța globală, denumite categorii de importanța, care privesc întreaga construcție, sub toate aspectele;
b) de importanța specifice, denumite clase de importanța, care privesc întreaga construcție sau părți ale acesteia, sub anumite aspecte.
Capitolul II
Categorii de importanța
Articolul 5
Categoriile de importanța a construcțiilor se stabilesc în conformitate cu metodologia aprobata de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, pentru realizarea de niveluri de calitate determinate de respectarea cerințelor, precum și pentru delimitarea obligațiilor care revin persoanelor juridice și fizice implicate, în condițiile legii, ținând seama de urmatoarele aspecte:
a) implicarea vitala a construcțiilor în societate și în natura - gradul de risc sub aspectul sigurantei și al sănătății;
b) implicarea functionala a construcțiilor în domeniul socioeconomic, în mediul construit și în natura - destinația, modul de utilizare etc.;
c) caracteristici proprii construcțiilor - complexitatea și considerentele economice.
--------------
Art. 5 a fost modificat de art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.231 din 1 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 691 din 10 octombrie 2008, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului" cu denumirea "Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor".
Articolul 6
Categoriile de importanța care se stabilesc pentru constructii sunt:– constructii de importanța excepționala (A);– constructii de importanța deosebită (B);– constructii de importanța normala (C);– constructii de importanța redusa (D).
Articolul 7
Categoria de importanța se stabileste de către proiectant, la cererea investitorului, în cazul construcțiilor noi, sau a proprietarului, în cazul construcțiilor existente, atunci când este necesar, pentru lucrari de investitii sau în alte cazuri.
Pentru fiecare construcție se stabileste o singura categorie de importanța și aceasta va fi înscrisă în toate documentele tehnice privind construcția: autorizatia de construire, proiectul de execuție, cartea tehnica a construcției, documentele de asigurare.
Clase de importanța
Articolul 8
Clasele de importanța se stabilesc prin reglementari tehnice și au la baza criterii specifice.
Articolul 9
Clasele de importanța se coreleaza cu categoriile de importanța de către proiectant, la constructiile noi și/sau de către expertul tehnic atestat, la constructiile existente, în scopul stabilirii condițiilor de aplicare a componentelor sistemului calității.
Capitolul III
Dispozitii finale
Articolul 10
Categoria și clasa de importanța stabilite pentru o construcție nu se vor modifica decat la schimbarea destinatiei sau în alte condiții care impun aceasta, prin documentații motivate.
Articolul 11
Investitorii sau proprietarii pot sa prevada prin clauze contractuale cu proiectantii cerințe superioare celor corespunzătoare categoriei sau clasei de importanța a construcției.
---------------