Înapoi
Biblioteca legislativă CadLogic
Statutul UNNPR (Hotărârea Congresului nr. 10/2014)
În vigoareStatutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România: organizarea Uniunii și a Camerelor, atribuțiile organelor profesiei și raporturile profesionale. PDF oficial UNNPR, consolidat la 01.02.2024; ultimul amendament indicat în document: 13.12.2021.
Text descărcat din sursa oficială la 22.10.2026. Modificările ulterioare se verifică în sursa oficială.
Consolidare indicată de sursă: 01.02.2024.
Clasificare în catalog la 22.10.2026. Condițiile de aplicare se consultă în sursa oficială.
Textul actului
Pentru căutare în această pagină, folosește Ctrl+F (sau Cmd+F). Tabelele, imaginile și formulele se consultă în documentul oficial.
1
Uniunea Naţională a Notarilor Publici - UNNPR - Statut din 02 octombrie
2014
Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România
din 02.10.2014
În vigoare de la 24 noiembrie 2014
Consolidarea din data de 01 februarie 2024 are la bază publicarea din
Monitorul Oficial, Partea I nr. 853 din 24 noiembrie 2014 şi include modificările
aduse prin următoarele acte: Hotarare 4/2015; Hotarare 2/2017; Hotarare
25/2021; Hotarare 2/2021;
Ultimul amendament în 13 decembrie 2021.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - (1) Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, denumită în
continuare Uniunea, este unica organizaţie profesională a notarilor publici din
România, înfiinţată potrivit legii, cu personalitate juridică, de interes public, cu
patrimoniu şi buget proprii.
(2) Notarii publici din România sunt membri ai Uniunii.
Art. 2. - (1) Sediul Uniunii este în municipiul Bucureşti. Uniunea are sigiliu şi
siglă proprii.
(2) Patrimoniul Uniunii este format din bunuri corporale şi necorporale
afectate desfăşurării activităţii. Sursele de venit al Uniunii se constituie din
contribuţii profesionale ale membrilor săi, taxe, beneficii rezultate din activităţi
economice conexe, precum şi din alte surse permise de lege.
Art. 3. - La nivel teritorial, notarii publici din România sunt organizaţi în
Camerele Notarilor Publici, denumite în continuare Camere. Acestea
funcţionează în circumscripţia fiecărei Curţi de Apel, în structura prevăzută în
anexa la Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată,
denumită în continuare lege.
CAPITOLUL II
Obiectivele, principiile de funcţionare şi atribuţiile Uniunii
Art. 4. - (1) Uniunea reprezintă şi apără interesele profesionale ale
membrilor săi, acţionând prin organele sale pentru asigurarea prestigiului şi a
autorităţii profesiei de notar public.
(2) Uniunea şi Camerele nu pot fi angajate politic prin acţiunile
reprezentanţilor lor sau ale oricărui membru al acestora.
Art. 5. - (1) Uniunea, prin organele sale, militează în toate împrejurările, în
scopul realizării unei instituţii moderne, adaptate condiţiilor socio -economice,
2
precum şi pentru armonizarea intereselor membrilor Uniunii atât cu interesele
statului, cât şi cu cele ale cetăţenilor, ca beneficiari ai serviciului notarial.
(2) Uniunea are ca obiective permanente siguranţa circuitului civil şi a actelor
şi procedurilor notariale, protejarea beneficiarilor serviciilor notariale, lărgirea
competenţelor activităţii notariale, precum şi crearea unui cadru optim şi sigur
pentru desfăşurarea activităţii notariale.
Art. 6. - În realizarea obiectivelor sale, Uniunea funcţionează pe baza
următoarelor principii:
a) egalitatea de tratament a tuturor notarilor publici;
b) apărarea intereselor profesionale şi economice ale membrilor săi;
c) perfecţionarea continuă a pregătirii profesionale a notarilor publici;
d) stabilirea, în beneficiul membrilor Uniunii, a politicilor de reprezentare;
e) responsabilizarea notarilor aleşi î n organele de conducere ale Uniunii,
Camerelor şi ale organismelor profesionale interne şi internaţionale specifice
profesiei de a reprezenta cu bună- credinţă şi competenţă interesele profesiei;
f) colaborarea cu instituţiile statutului, pentru sprijinirea acestora în
garantarea circuitului civil, a protecţiei cetăţenilor şi a statului de drept, prin
încheierea de protocoale de colaborare cu aceste instituţii;
g) neangajarea politică a Uniunii şi a entităţilor sale;
h) colaborarea cu organizaţiile celorlalte profesii liberale care funcţionează la
nivel intern şi internaţional;
i) autonomia funcţională şi financiară.
Art. 7. - (1) Atribuţiile Uniunii se realizează prin structurile şi organismele
proprii.
(2) Uniunea are următoarele atribuţii:
a) elaborează şi implementează strategia profesiei, cu consultarea membrilor
săi;
b) apără şi promovează interesele membrilor săi, precum şi imaginea
instituţiei, în scopul întăririi autorităţii şi prestigiului profesiei de notar public;
c) elaborează regulamente şi norme, cu caracter obligatoriu pentru membrii
săi, pentru Camere, pentru ea însăşi şi pentru entităţile sale.
d) elaborează studii şi puncte de vedere referitoare la activitatea profesională,
în scopul unificării practicii notariale, acestea putând deveni uzanţe
profesionale;
e) realizează programe şi tehnologii necesare managementului activităţii
notariale, asigurând implementarea acestora;
f) verifică respectarea de către Camere şi entităţ ile Uniunii a intereselor
notarilor publici, precum şi respectarea de către acestea a scopului pentru care
au fost înfiinţate;
g) administrează şi gestionează patrimoniul propriu în folosul tuturor notarilor
publici şi în scopul pentru care acesta a fost înfiinţat;
h) sprijină material notarii publici, la cerere, în cazuri justificate, din fondul de
solidaritate;
3
i) asigură membrilor săi şi angajaţilor acestora instrumentele de formare
profesională permanentă şi continuă, inclusiv în ceea ce priveşte utilizarea
noilor tehnologii în desfăşurarea activităţii notariale;
î) sprijină participarea membrilor Uniunii la manifestări naţionale şi
internaţionale de interes notarial;
j) elaborează şi editează publicaţii de interes profesional, pe care le transmite
gratuit membrilor săi;
k) informează notarii publici, prin publicaţiile de interes profesional, cu privire
la practica notarială şi judiciară, doctrina de specialitate, precum şi legislaţia
incidentă în activitatea notarială;
l) asigură condiţiile necesare exprimării de către notarii publici, în publicaţiile
Uniunii, a opiniilor cu caracter profesional şi statutar şi sprijină exprimarea
acestora în publicaţiile Uniunii Internaţionale a Notariatului (UIN), Consiliului
Notariatelor din Uniunea Europeană (CNUE) şi în alte publicaţii de specialitate;
m) organizează colocvii profesionale, reuniuni, simpozioane şi alte activităţi
la nivel teritorial, naţional şi internaţional;
n) elaborează studii statistice şi social -economice, pe baza datelor şi
informaţiilor interne şi internaţionale, în scopul stabilirii dinamicii numărului de
membri, a componentei economice a actului notarial, precum şi a
competenţelor profesionale;
o) exercită controlul profesional -administrativ, în scopul aplicării corecte a
prevederilor legii, a regulamentului de aplicare a acesteia, a regulamentelor
proprii, a statutului şi a Codului deontologic, atât la nivelul Camerelor şi al
notarilor publici, cât şi la nivelul entităţilor Uniunii;
p) exercită controlul asupra activităţilor Institutului Notarial Român, denumit
în continuare INR, în scopul asigurării pregătirii şi perfecţionării profesionale
iniţiale, permanente şi continue a notarilor publici;
q) mediază conflictele dintre Camere, precum şi conflictele dintre o Cameră
si ceilalţi membri ai Uniunii;
r) poate promova şi susţine programele altor instituţii sau entităţi, dacă
acestea sunt în concordanţă cu obiectivele sale.
(3) În realizarea obiectivelor şi scopurilor sale, Uniunea îndeplineşte şi
atribuţiile prevăzute de lege şi regulamente, asigurând respectarea de către
membrii săi a normelor Codului deontologic.
(4) Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale şi în interesul notarilor publici, Uniunea
poate înfiinţa şi alte entităţi.
Art. 8. - (1) În scopul îmbunătăţirii sistemului legislativ, Uniunea formulează
propuneri autorităţilor sau persoanelor cu iniţiativă legislativă , pentru proiecte
de acte normative referitoare la activitatea notarială.
(2) Uniunea monitorizează apariţia în mass -media referitoare la activitatea
notarială şi la membrii săi, evaluează situaţia şi acţionează în consecinţă.
CAPITOLUL III
Notarul public - membru al Uniunii
4
Art. 9. - (1) Notarii publici, în calitatea lor de delegatari ai autorităţii publice,
sunt supuşi ansamblului legislativ, exercită un serviciu de interes public şi sunt
organizaţi într-o profesie liberală.
(2) Notarul public este consilierul independent, imparţial şi obiectiv al părţilor,
fiind obligat să respecte regulile deontologice ale profesiei.
(3) În exercitarea atribuţiilor sale, notarul public examinează intenţiile părţilor,
le transpune în realitate prin actele pe care le instrumentează şi le conservă, le
conferă acestora autenticitate, forţă probantă şi executorie şi asigură legalitatea
clauzelor contractuale.
(4) Notarul public verifică, de asemenea, dacă părţile au capacitate deplină
pentru a încheia un act notarial şi se asigură că acestea au înţeles consecinţele
juridice ale angajamentului luat.
(5) Notarul public nu poate instrumenta acte şi proceduri notariale care conţin
dispoziţii în favoarea sa în mod direct sau indirect.
Art. 10. - (1) Notarul public îşi exercită atribuţiile cu probitate, disponibilitate
şi diligenţă.
(2) Notarul public trebuie să se bucure de o bună reputaţie, exercitându -şi
funcţia cu demnitate, corectitudine şi profesionalism, având datoria de a evita
orice acţiuni susceptibile de a afecta reputaţia sa şi a profesiei şi aptitudinea de
a servi interesului public.
(3) În întreaga sa activitate, notarul public urmăreşte prevenirea şi evitarea
litigiilor.
Art. 11. - În exercitarea funcţiei de notar, membrii Uniunii au următoarele
drepturi:
a) să primească onorariul cuvenit, în funcţie de complexitatea serviciului
notarial prestat;
b) să se adreseze organelor Uniunii şi Camerelor, precum şi entităţilor din
cadrul acestora şi să primească informaţiile solicitate;
c) să aibă acces la toate datele care privesc organizarea administrativă a
activităţii notariale, la nivelul Camerelor, al Uniunii şi al entităţilor din cadrul
acestora;
d) să beneficieze, anual, de concediu de odihnă;
e) să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale Uniunii şi ale
Camerelor, în condiţiile prevăzute în lege, în regulamentul de aplicare a Legii
nr. 36/1995 şi în regulamentele de alegeri;
f) să participe, la cerere, la şedinţele organelor Camerelor şi ale Uniunii,
atunci când au un interes propriu, în vederea susţinerii acestuia;
g) să beneficieze, la cerere, de sprijin financiar în caz de întrerupere a
activităţii biroului din cauza incapacităţii temporare de muncă;
h) să beneficieze, la cerere, de asistenţă juridică gratuită din partea Uniunii,
prin personalul de specialitate, în cauzele care au legătură cu activitatea
profesională;
i) să primească, pentru merite deosebite, recompense, diplome de onoare şi
de excelenţă, la propunerea adunărilor generale ale notarilor publici sau a
Consiliului Uniunii;
5
î) să adere individual la UIN;
j) să participe la manifestări profesionale organizate în ţară şi străinătate;
k) să primească informaţiile utile exercitării profesiei, atât de la organizaţia
profesională, cât şi de la entităţile din cadrul acesteia;
l) să primească de la alţi colegi notari, la cerere, informaţii sau documente
necesare instrumentării procedurilor notariale, între notari neoperând secretul
profesional;
m) să primească gratuit, în condiţiile legii şi regulamentului de aplicare a legii,
licenţa de funcţionare, certificatul de înregistrare în Registrul naţional de
evidenţă a notarilor publici (RNENP) şi legitimaţia de notar public;
n) să primească gratuit revistele de specialitate ale Uniunii şi, după caz, alte
publicaţii de interes profesional;
o) să primească gratuit de la Centrul Naţional de Administrare a Registrelor
Naţionale Notariale CNARNN - INFONOT, denumit în continuare CNARNN -
INFONOT, certificatul digital de semnătură electronică calificată;
p) să beneficieze de pensie pe baza contribuţiei la Casa de pensii a notarilor
publici, în condiţiile legii, regulamentului de aplicare a legii şi statutului acesteia;
q) să obţină, la cerere, de la Cameră sau de la Uniune caracterizări cu privire
la activitatea sa profesională;
r) notarul public îşi poate face cunoscute datele profesionale atât cu privire la
persoana sa, cât şi cu privire la locul unde îşi exercită funcţia numai prin pagina
de internet a Uniunii şi a Camerei şi prin pagina de internet proprie a biroului în
care îşi desfăşoară activitatea; regulile privind publicitatea individuală a notarilor
publici se stabilesc prin Codul deontologic;
s) să beneficieze de orice alte drepturi prevăzute de lege, regulamentul de
aplicare a legii şi alte acte normative.
Art. 12. - În cazul decesului notarului public, membrii familiei acestuia
beneficiază, la cerere, de sprijin financiar acordat de Uniune.
Art. 13. - (1) Consiliul Uniunii poate acorda calitatea de membru de onoare
al Uniunii unor personalităţi din afara sistemului notarial care, prin activitatea
desfăşurată, au sau au avut o contribuţie însemnată la creşterea rolului şi
prestigiului notarului public în viaţa socială.
(2) Membrii de onoare ai Uniunii beneficiază de drepturile stabilite de Consiliul
Uniunii.
Art. 14. - (1) Membrii Uniunii au următoarele obligaţii:
a) să respecte şi să îşi desfăşoare întreaga activitate profesională în
conformitate cu dispoziţiile legii, regulamentelor, normelor, statutului şi ale
Codului deontologic;
b) să respecte normele, principiile şi îndatoririle deontologiei notariale şi să
aibă un comportament demn atât în exercitarea profesiei, cât şi în afara
acesteia;
c) să respecte hotărârile organelor Uniunii şi ale Camerelor, să îndeplinească
sarcinile ce le -au fost încredinţate şi să acţioneze pentru realizarea scopului
Uniunii;
d) să participe la şedinţele adunărilor generale şi, după caz, la Congres;
6
e) să participe la şedinţele organelor de conducere din care fac parte, cu
respectarea mandatului dat şi în interesul general al profesiei;
f) să participe la manifestările organizate de Uniune, de Camere şi de alte
organizaţii interne şi internaţionale având scopuri şi principii similare;
g) să achite, la termen, cotele de contribuţie stabilite pentru formarea
bugetului Camerelor şi al Uniunii, precum şi obligaţiile financiare la celelalte
entităţi ale Camerelor şi Uniunii;
h) să păstreze confidenţialitatea faţă de terţi a dezbaterilor, opiniilor şi voturilor
exprimate în organele de conducere ale Camerelor şi Uniunii;
i) să participe la formele de pregătire profesională continuă, precum şi la
formele de pregătire dispuse ca sancţiune disciplinară;
î) să asigure pregătirea practică a notarilor stagiari, precum şi pregătirea
profesională a personalului angajat.
j) să comunice Camerei şi Uniunii, în vederea înscrierii în RNENP, orice
modificare intervenită în modul de desfăşurare a activităţii;
k) să informeze de urgenţă Casa de Asigură ri a Notarilor Publici în legătură
cu litigiile privind activitatea profesională, litigii care ar putea atrage plata de
despăgubiri;
l) să aducă de îndată la cunoştinţa Camerei şi a Uniunii următoarele situaţii:
- pierderea, sustragerea sau distrugerea sigiliului, a mapelor arhivistice şi a
dispozitivului de semnătură electronică;
- inundaţii, explozii, incendii la sediul biroului notarial, care afectează arhiva
şi desfăşurarea activităţii;
- percheziţionarea de către organele abilitate a birourilor notariale şi/sau
ridicarea de documente, tehnică de calcul sau de sigilii care fac imposibilă
continuarea activităţii notariale;
- comunicarea, de îndată, a măsurii condamnării dispuse de instanţa de
judecată;
m) să ia cunoştinţă de informaţiile profesionale comunicate de Uniune,
Camere şi entităţile din cadrul acestora;
n) să ofere la solicitare, în termen util, informaţii şi/sau documente altor colegi,
notari publici, necesare instrumentării procedurilor notariale;
o) să dea dovadă de confraternitate faţă de oricare alt notar; să caute,
împreună cu ceilalţi notari, soluţia comună, garantând ansamblul intereselor
părţilor, în conformitate cu dispoziţiile legislative şi regulamentare în vigoare, în
situaţiile în care colaborează în aceeaşi cauză;
p) să nu săvârşească acte sau fapte, sub orice formă, de concurenţă
neloială;
q) să respecte secretul profesional;
r) să îşi perfecţioneze continuu cunoştinţele profesionale şi să se preocupe
de perfecţionarea profesională a angajaţilor săi;
s) să nu implice instituţia şi calitatea sa de notar in luările de poziţie şi
declaraţiile politice pe care le face.
(2) În exercitarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în prezentul statut,
referitoare la comunicările dintre Uniune şi notari, Camere şi notari, precum şi
7
între notari, membrii Uniunii sunt obligaţi să utilizeze exclusiv adresa de e -mail
profesională, pusă la dispoziţie, gratuit, de către Uniune.
(3) După numire şi înainte de începerea activităţii, notarul public are obligaţia
de a plăti taxa de înscriere în Uniune stabilită de Consiliul Uniunii, care se face
venit la bugetul Uniunii.
(4) Notarii publici au obligaţia să plătească lunar cotele de contribuţie, sub
sancţiunea disciplinară prevăzută de lege.
Art. 15. - Notarul public răspunde pentru modul în care îşi îndeplineşte
atribuţiile referitoare la legalitatea raporturilor juridice pe care le constată, la
exercitarea drepturilor şi la ocrotirea, în condiţiile legii, a intereselor persoanelor
ce solicită încheierea actelor notariale, precum şi pentru încălcarea dispoziţiilor
legii, regulamentului de aplicare a legii, statutului şi a celorlalte acte ce
reglementează profesia.
Art. 16. - Răspunderea notarului public poate fi angajată în condiţiile legi.
Art. 17. - (1) Acţiunea disciplinară se exercită, după caz, de către:
a) ministrul justiţiei;
b) preşedintele Uniunii;
c) Colegiul director.
(2) Acţiunea disciplinară se promovează numai după efectuarea, în condiţiile
legii, a cercetării prealabile.
(3) În cazul în care acţiunea disciplinară este promovată de ministrul justiţiei,
cercetarea prealabilă se face de către inspectori din Corpul de control al
Ministerului Justiţiei.
(4) În cazul în care acţiunea disciplinară este promovată de preşedintele
Uniunii, cercetarea prealabilă se face de către membrii Corpului de control al
Uniunii, delegaţi de preşedinte direct sau la propunerea şefului corpului de
control.
(5) În cazul în care acţiunea disciplinară este promovată de Colegiul director,
cercetarea prealabilă se face de către acesta.
(6) Nu pot participa la efectuarea cercetării prealabile persoanele aflate în
orice situaţie de incompatibilitate sau conflict de interese.
(7) Cercetarea prealabilă este obligatorie şi se desfăşoară potrivit dispoziţiilor
legii şi regulamentului de aplicare a acesteia.
Art. 18. - (1) Notarul public trebuie să se bucure de bună reputaţie, atât la
dobândirea acestei calităţi, cât şi pe parcursul exercitării profesiei.
(2) Se bucură de bună reputaţie notarul public care are un comportament
corespunzător în familie, în societate şi în exercitarea cu demnitate a funcţiei,
se abţine de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lui, a
profesiei şi a instituţiilor din care face parte şi are relaţii profesionale bazate pe
respect şi bună-credinţă.
(3) Încălcarea dispoziţiilor referitoare la buna reputaţie se verifică din oficiu
sau ca urmare a unei sesizări depuse la Ministerul Justiţiei, la Uniune sau
Camere.
(4) În cazul sesizării Camerei sau Uniunii, verificarea se face de către membrii
Corpului de control al Uniunii, delegaţi de preşedintele Uniunii.
8
Art. 19. - (1) Acţiunea disciplinară se judecă de Consiliul de disciplină,
constituit în cadrul Uniunii.
(2) Şedinţele de judecată se ţin la sediul Uniunii.
(3) Consiliul de disciplină funcţionează potrivit legii, regulamentului de
aplicare a acesteia şi a regulamentului propriu adoptat de Consiliul Uniunii.
(4) Consiliul de disciplină îşi desfăşoară activitatea în mod independent şi nu
se subordonează organelor de conducere ale Uniunii.
(5) În căile de atac formulate la instanţa de judecată împotriva hotărârilor
Consiliului de disciplină, calitatea procesuală o au Ministerul Justiţiei prin
ministru, Uniunea prin preşedinte şi Colegiul director prin preşedinte.
(6) Lucrările cu caracter tehnic ale Consiliului de disciplină vor fi efectuate de
un secretar cu studii juridice, angajat al Uniunii.
(7) Hotărârile pronunţ ate de Consiliul de disciplină rămase definitive se
transmit RNENP în vederea înregistrării. Sancţiunile disciplinare se radiază din
RNENP după trecerea unui termen de 1 an de la data executării sancţiunii, cu
excepţia avertismentului scris care se radiază după trecerea unui termen de 6
luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.
(8) Preşedintele Consiliului de disciplină elaborează anual un raport privind
activitatea Consiliului de disciplină, care se publică în Activitatea Uniunii.
CAPITOLUL IV
Structura organizatorică
SECŢIUNEA 1
Art. 20. - Organele de conducere ale Uniunii sunt:
a) Congresul;
b) Consiliul Uniunii;
c) Biroul executiv al Consiliului Uniunii;
d) Preşedintele Uniunii.
Art. 21. - (1) Congresul este constituit din reprezentanţii notarilor publici,
aleşi de adunarea generală a fiecărei Camere, potrivit normei de reprezentare
de 1 la 10, la care se adaugă membrii Consiliului Uniunii, precum şi
vicepreşedinţii Colegiilor directoare ale Camerelor.
(2) Congresul se întruneşte în sesiune ordinară, de regulă, o dată pe an.
Congresul se poate întruni şi în sesiune extraordinară, la cererea Consiliului
Uniunii sau a Camerelor, dacă acestea reprezintă cel puţin o treime din numărul
notarilor publici.
(3) Convocarea Congresului notarilor publici în sesiune ordinară se face de
Biroul executiv, cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită pentru
desfăşurarea acestuia, iar în sesiune extraordinară, cu cel puţin 30 de zile
înainte, prin înştiinţarea în scr is a Camerelor şi prin publicarea în presă, cu
menţionarea datei, a locului desfăşurării şi a ordinii de zi. Înştiinţarea va
menţiona, după caz, adoptarea de către Congres a hotărârilor prin întrunirea în
9
şedinţă între prezenţi ori prin intermediul sistemului de videoconferinţă sau, fără
a fi întrunit în şedinţă, prin vot exprimat prin corespondenţă.
(4) Congresul este legal constituit în prezenţa a două treimi din numărul
reprezentanţilor şi adoptă hotărâri şi, după caz, rezoluţii, cu majoritatea simplă
a reprezentanţilor prezenţi.
(5) Cvorumul stabilit la începutul sesiunii pe baza listelor de prezenţă va fi
valabil, cu toate efectele, pe toată durata acesteia.
(6) În cazul în care cvorumul nu este întrunit, preşedintele Uniunii are obligaţia
să îndeplinească procedura de convocare în cel mult 15 zile de la data
constatării lipsei cvorumului.
(7) Congresul, convocat în condiţiile prevăzute la alineatul precedent, este
legal constituit cu participarea a cel puţin jumătate din numărul reprezentanţilor
Camerelor pentru Congres şi adoptă hotărâri cu majoritatea simplă a acestora.
(8) Procedura de vot în Congres este prin vot deschis. Cu majoritate simplă
a celor prezenţi se poate adopta procedura prin vot secret pentru anumite
puncte ale ordinii de zi.
(9) Congresul se organizează de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din
România. Congresul poate fi organizat de către Uniune şi în parteneriat cu una
sau mai multe Camere ale Notarilor Publici, desemnate de Consiliul Uniunii, la
solicitarea acestora.
(10) Preşedintele Congresului este preşedintele Uniunii în exerciţiu la data
organizării Congresului. Lucrările Congresului sunt conduse de preşedintele
Uniunii, sprijinit de primvicepreşedinte şi cei doi vicepreşedinţi ai Uniunii.
(11) Lucrările Congresului sunt menţionate în procesul-verbal al Congresului,
acestea putând fi şi stenografiate, după caz.
(12) Hotărârile/Rezoluţiile Congresului se semnează de către preşedintele
Uniunii şi de membrii secretariatului Congresului şi sunt aduse la cunoştinţa
tuturor notarilor publici, prin publicaţiile Uniunii. În situaţia în care
hotărârea/rezoluţia Congresului se referă la persoana preşedintelui Uniunii,
aceasta se semnează de către preşedintele Secretariatului Congresului, iar
lucrările sunt conduse de către acesta.
(121) În situaţii excepţionale, Congresul poate adopta hotărâri prin întrunirea
în şedinţă prin intermediul sistemului de videoconferinţă sau, fără a fi întrunit în
şedinţă, prin vot exprimat prin corespondenţă. În acest din urmă caz,
reprezentanţii notarilor publici îşi vor exprima votul în scris pe baza materialelor
şi proiectelor de hotărâri transmise de către preşedintele Uniunii. Transmiterea
materialelor şi, ulterior, a votului exprimat se face prin unul dintre mijloacele
convenţionale de comunicare, care face dovada transmiterii şi, respectiv, a
primirii acestora.
(13) Congresul are un secretariat format din câte un reprezentant al fiecărei
Camere, care atestă cvorumul, pe baza mandatelor de reprezentare şi a listelor
de prezenţă cuprinzând semnătura fiecărui delegat. Reprezentantul Camerei în
secretariat este desemnat de Colegiul director al Camerei dintre reprezentanţii
Camerei la Congres. Secretariatul Congresului, în îndeplinirea atribuţiilor, este
10
sprijinit de personalul de specialitate al Uniunii şi, după caz, de personalul de
specialitate al Camerei organizatoare.
(14) Procedura de organizare şi desfăşurare a lucrărilor Congresului se
stabileşte prin regulament aprobat de Congres.
(15) În cazul congreselor organizate prin videoconferinţă, Colegiile directoare
ale Camerelor desemnează câte 2 reprezentanţi în Secretariatul Congresului.
(16) Procedura privind modul de desfăşurare a Congresului prin
videoconferinţă, precum şi cea privind adoptarea de hotărâri/rezoluţii prin
corespondenţă se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi desfăşurare a
Congresului.
Art. 22. - (1) Congresul notarilor publici are următoarele atribuţii:
a) analizează situaţia generală a notariatului şi adoptă o rezoluţie ce va fi
avută în vedere la stabilirea strategiei acestuia, în concordanta cu realităţile
social-economice, precum şi cu politica notariatelor membre CNUE şi UIN;
b) dezbate probleme profesionale de interes general, sens în care adoptă, cu
majoritatea celor prezenţi, rezoluţii;
c) adoptă Statutul Uniunii şi Statutul Casei de Asigurări a Notarilor Publici,
completarea sau modificarea acestora şi ratifică hotărârile Consiliului Uniunii de
modificare a acestora adoptate între Congrese;
d) adoptă Codul deontologic al notarilor publici, precum şi completările şi
modificările care i se aduc de către Consiliul Uniunii, între Congrese;
e) validează alegerea reprezentanţilor Camerelor în Consiliul Uniunii şi a
supleanţilor acestora;
f) validează alegerea, dintre reprezentanţii Camerelor în Consiliul Uniunii, a
preşedintelui şi vicepreşedinţilor. Supleanţii reprezentanţilor aleşi în funcţia de
preşedinte şi vicepreşedinţi devin reprezentanţi ai Camerelor din care provin, în
Consiliu, iar în locul acestora Camerele aleg alţi supleanţi;
g) validează alegerea membrilor Consiliului de disciplină, cu excepţia celor
aleşi între Congrese, care vor fi validaţi de către Consiliul Uniunii; membrii
Consiliului de disciplină aleşi între Congrese îşi vor începe mandatul de la data
stabilită prin hotărâ rea de validare de către Consiliul Uniunii, urmând ca
hotărârea de validare să fie ratificată de către Congres;
h) alege, dintre notarii publici propuşi de Camere, membrii Comisiei de
cenzori a Uniunii şi numeşte, la propunerea Consiliului Uniunii, 2 experţi
contabili care să facă parte din Comisie;
i) aprobă raportul de activitate al Consiliului Uniunii;
î) aprobă raportul de activitate anual al Comisiei de cenzori cu privire la
execuţia bugetară şi acordă descărcarea de gestiune;
j) analizează rapoartele de activitate ale Consiliului de disciplină, Casei de
asigurări, CNARNN - INFONOT, Casei de pensii, INR, Corpului de control,
Societăţii Comerciale "Notarom" - S.A. şi face recomandări Consiliului Uniunii
sau Biroului executiv, după caz, pentru îmbunătăţirea activităţii acestor entităţi;
k) acordă şi retrage, la propunerea Consiliului Uniunii, titlul de preşedinte de
onoare notarilor publici care au deţinut calitatea de preşedinte al Consiliului
Uniunii;
11
l) adoptă însemnele Uniunii, la propunerea Consiliului Uniunii;
m) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege şi
regulamentul de aplicare a legii.
(2) Hotărârile şi rezoluţiile adoptate de Congres sunt obligatorii pentru notarii
publici.
Art. 23. - (1) Consiliul Uniunii este organ de conducere colectiv al Uniunii,
constituit din preşedinte, un prim - vicepreşedinte, 2 vicepreşedinţi şi din
reprezentanţii fiecărei Camere, potrivit următoarei norme de reprezentare:
a) un reprezentant, pentru Camerele cu până la 200 de notari publici în
funcţie;
b) 2 reprezentanţi, pentru Camerele care au între 201 şi 400 de notari publici
în funcţie;
c) 3 reprezentanţi, pentru Camerele care au peste 400 de notari publici în
funcţie.
(2) Dacă numărul de notari publici din cadrul unei Camere va depăşi unul din
pragurile de reprezentare prevăzute la alin. (1), Camera va alege, în Adunarea
generală extraordinară, încă un reprezentant, cu respectarea dispoziţiilor
regulamentului de alegeri.
(3) Dacă numărul de notari publici din cadrul unei Camere va scădea sub unul
din pragurile de reprezentare prevăzute mai sus, Adunarea generală va hotărî
căruia dintre reprezentanţi îi încetează mandatul.
(4) Data de la care membrul Consiliului nou ales sau retras îşi începe sau
încetează mandatul se stabileşte de către Consiliul Uniunii.
(5) Procedura alegerii reprezentanţilor Camerelor în Consiliul Uniunii şi
supleanţilor acestora se stabileşte prin regulamentele aprobate de Adunările
generale ale Camerelor, cu respectarea regulamentului -cadru aprobat de
Consiliul Uniunii.
(6) Odată cu alegerea de către adunările generale a reprezentanţilor
Camerelor în Consiliul Uniunii se alege şi câte un supleant pentru fiecare
reprezentant.
Art. 24. - (1) Preşedinţii Camerelor fac parte de drept din Consiliul Uniunii,
cu drept de vot, şi pot fi aleşi în funcţiile de preşedinte, prim -vicepreşedinte,
vicepreşedinte şi membru în Biroul executiv al Consiliului Uniunii.
(2) În cazul în care preşedintele Camerei este ales în una dintre funcţiile de
preşedinte, prim -vicepreşedinte sau vicepreşedinte al Uniunii, acesta este
obligat să renunţe la funcţia de preşedinte al Camerei.
(3) Mandatul Consiliului începe la data de 1 ianuarie a anului calendaristic
următor alegerii. Mandatul Consiliului este pe o durată de 4 ani.
(4) Membrii Consiliului Uniunii, prin votul exprimat sau iniţiativele promovate,
reprezintă interesele tuturor notarilor publici din cadrul Uniunii. Fiecare membru
al Consiliului Uniunii are dreptul la un singur vot pentru fiecare propunere
supusă votului.
(5) Membrii Consiliului Uniunii au acces neîngră dit la toate documentele
scrise sau pe suport electronic ale Consiliului Uniunii, precum şi ale Camerei
notarilor din care fac parte.
12
(6) În cazul în care preşedintele Camerei, vicepreşedintele sau reprezentantul
Camerei absentează nemotivat, în mod repetat, la şedinţele Consiliului Uniunii
sau ale Biroului executiv, Consiliul poate solicita Adunării generale a Camerei
revocarea din funcţie a acestora.
(7) În cazul în care preşedintele Uniunii, prim -vicepreşedintele sau
vicepreşedinţii absentează nemotivat, în mod repetat, la şedinţele Consiliului
Uniunii sau ale Biroului executiv, Consiliul poate solicita Congresului revocarea
din funcţie a acestora.
(8) În cazul absenţei reprezentantului Camerei în Consiliu, acesta este înlocuit
de drept şi în mod obligatoriu de supleantul său. În cazul absenţei preşedintelui
Camerei, supleantul acestuia este vicepreşedintele, iar, în caz de absenţă a
vicepreşedintelui, un membru al Colegiului va fi delegat în acest sens.
(9) În cazul participării la şedinţele Consiliului Uniunii a membrului supleant
acesta are aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi membrul titular pe care îl
înlocuieşte.
Art. 25. - (1) Notarii publici în funcţie aleg, prin vot secret, dintre membrii
Consiliului Uniunii, preşedintele şi vicepreşedinţii, în condiţiile regulamentului
de alegeri, adoptat de Consiliul Uniunii. Candidaturile pentru aceste funcţii se
depun şi se înregistrează la Uniune.
(2) După validarea alegerii sale de către Congres, preşedintele Consiliului
Uniunii depune, în faţa reprezentanţilor Camerelor prezenţi la Congres,
următorul jurământ:
" Jur să respect legea şi statutul profesiei de notar public, să îndeplinesc cu
onoare, cinste şi responsabilitate, cu conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce îmi
revin în calitate de preşedinte. Jur să reprezint cu patriotism, cu demnitate şi
credinţă interesele legitime ale notariatului român, în slujba ţării şi a
cetăţeanului, să contribui cu toată energia la dezvoltarea profesiei de no tar
public. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!"
(3) Prim-vicepreşedintele se alege dintre cei 3 vicepreşedinţi, de către
Consiliul Uniunii, prin vot secret.
Art. 26. - (1) Consiliul Uniunii se întruneşte, de regulă, trimestrial şi/sau ori
de câte ori este convocat de preşedinte.
(2) Consiliul Uniunii îşi desfăşoară activitatea cu participarea a cel puţin două
treimi din numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii celor
prezenţi. În caz de egalitate de voturi, votul preşedintelui este decisiv în
adoptarea hotărârii. P entru motive întemeiate, preşedintele Uniunii poate
solicita vot nominal sau secret.
Art. 27. - (1) Consiliul Uniunii are următoarele atribuţii:
1. stabileşte strategia de dezvoltare durabilă a instituţiei, ţinând seama de
rezoluţiile Congresului, în funcţie de realităţile social-economice la nivel naţional
şi internaţional şi de interesul general pentru asigurarea stabilităţii profesiei de
notar public;
2. reprezintă Uniunea în raporturile cu terţii, pe plan intern şi internaţional, prin
preşedintele său sau printr-un alt reprezentant desemnat de acesta;
13
3. propune ministrului justiţiei actualizarea numărului de posturi de notar
public, notar stagiar şi posturile destinate concursului de schimbări de sedii, pe
baza propunerilor Camerelor, studiilor statistice şi rapoartelor RNENP elaborate
în aplicarea dispoz iţiilor şi criteriilor din lege şi regulamentului de aplicare a
legii;
4. propune ministrului justiţiei, pentru aprobare, regulamentele de organizare
şi desfăşurare a examenelor şi concursurilor, precum şi tematica şi bibliografia
acestora, dacă este cazul;
5. propune ministrului justiţiei onorariile minimale pentru serviciile, actele şi
procedurile notariale îndeplinite în exercitarea funcţiei de către notarii publici,
pe baza studiilor statistice şi a dinamicii economice naţionale şi internaţionale;
6. urmăreşte evoluţia legislaţiei europene şi face propuneri de armonizare a
legislaţiei naţionale cu incidenţa notarială cu legislaţia europeană, raportat la
interesul general al notarilor publici;
7. adoptă hotărâri ce pot constitui uzanţe profesionale;
8. numeşte notarii publici şi desemnează cadrele universitare care să facă
parte din comisiile stabilite pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor şi
concursurilor susţinute la nivelul INR;
9. pe baza deciziilor Colegiilor directoare ale Camerelor care atestă
îndeplinirea procedurilor prevăzute de regulamentul de examen, validează
rezultatele examenelor de dobândire a calităţii de notar stagiar; în cazul în care
decizia Colegiului director nu cu prinde constatarea îndeplinirii tuturor
procedurilor, Consiliul Uniunii va solicita completarea acesteia;
10. pe baza rapoartelor comunicate de INR, care atestă îndeplinirea
procedurilor prevăzute de regulamentul de examen şi concurs, validează
rezultatele acestora; în cazul în care rapoartele comunicate de INR nu cuprind
constatarea îndeplinirii tuturor proceduri lor, Consiliul Uniunii va solicita
completarea acestora;
11. aprobă planul de desfăşurare a cursurilor de pregătire profesională
continuă a notarilor publici şi a cursurilor de pregătire a notarilor stagiari în anul
de pregătire teoretică în cadrul INR, în baza rapoartelor prezentate de INR;
12. aprobă bilanţul contabil şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pentru
exerciţiul financiar încheiat al Uniunii; examinează informarea Comisiei de
cenzori asupra gestiunii economico-financiare a Uniunii;
13. aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al Uniunii pentru exerciţiul financiar
următor, propus de Biroul executiv;
14. stabileşte cotele de contribuţie ale birourilor notarilor publici la Cameră,
precum şi cele ale Camerelor la Uniune, în funcţie de dinamica economică şi
de strategia de dezvoltare a profesiei;
15. stabileşte, prin hotărâre, indemnizaţiile tuturor membrilor Consiliului
Uniunii, ale membrilor Comisiei de cenzori, ale membrilor Consiliului de
disciplină, ale membrilor Consiliului de administraţie al Casei de Asigurări a
Notarilor Publici, ale membrilor Consiliului de administraţie al Casei de Pensii,
ale organelor de conducere ale INR, precum şi indemnizaţiile membrilor altor
organisme constituite la nivelul Uniunii;
14
16. propune Congresului acordarea şi retragerea titlurilor onorifice prevăzute
de lege şi statut;
17. soluţionează, ca organ jurisdicţional, contestaţiile împotriva hotărârilor
Consiliului de disciplină al Uniunii;
18. aprobă componenţa Corpului de control, strategia desfăşurării controlului
profesional administrativ şi numeşte şeful Corpului de control;
19. analizează activitatea Corpului de control ca urmare a prezentării atât a
informărilor cu privire la controlul desfăşurat la nivelul unei Camere, cât şi a
sintezei controalelor efectuate la nivelul Camerelor în decurs de un an;
informările şi sintezele controalelor efectuate vor cuprinde şi măsurile propuse
de Corpul de control şi modalitatea de îndeplinire a acestora;
20. soluţionează contestaţiile formulate la hotărârile adunărilor generale ale
Camerelor;
21. alege dintre membri săi, prin vot secret, 5 membri ai Biroului executiv al
Consiliului Uniunii;
22. repartizează sarcinile şi responsabilităţile prim -vicepreşedintelui,
vicepreşedinţilor şi ale celorlalţi membri ai Consiliului Uniunii;
23. coordonează activitatea Buletinului notarilor publici şi a altor publicaţii
privind activitatea notarială, desemnează redactorul -şef şi colectivul
redacţional, la propunerea redactorului-şef;
24. reprezintă, la cerere, interesele notarilor publici şi ale Camerelor în faţa
instanţelor de judecată, prin delegarea unui consilier juridic din aparatul
propriu;
25. primeşte rapoarte de activitate, spre analiză, de la toate entităţile Uniunii,
respectiv: CNARNN, INR, Casa Asigurări a Notarilor Publici, Casa de Pensii a
Notarilor Publici, Buletinul Notarilor Publici şi Societatea Comercială "Notarom"
- S.A.;
26. mediază neînţelegerile dintre Camere, precum şi dintre Camere şi
membrii acestora, în legătură cu exercitarea atribuţiilor profesionale stabilite de
lege, regulamentul de aplicare a legii şi statut;
27. aprobă afilierea Uniunii la organizaţii internaţionale profesionale ale
notarilor şi cotele de contribuţie la acestea;
28. acceptă donaţiile şi legatele făcute Uniunii, aprobă sponsorizări,
mecenate, ajutoare, donaţii, precum şi orice alte acte de dispoziţie;
29. validează alegerile pentru funcţiile eligibile la nivelul Uniunii, ce au loc între
Congrese; hotărârea de validare se supune ratificării în proximul Congres;
mandatul persoanelor astfel alese începe de la data hotărârii de validare a
Consiliului Uniunii;
30. numeşte şi revocă preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Consiliului de
administraţie al Casei de Asigurări a Notarilor Publici;
31. mediază, la cererea părţilor, litigiile dintre notarii publici asiguraţi şi Casa
de Asigurări;
32. îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege şi regulamente.
15
(2) Consiliul Uniunii poate să delege Biroul executiv să îndeplinească,
temporar, unele atribuţii ale sale, urmând ca hotărârile adoptate să fie ratificate
în prima şedinţă a acestuia.
Art. 28. - Membrii Consiliului Uniunii răspund pentru prejudiciile cauzate, prin
hotărârile adoptate, în legătură cu administrarea şi gestionarea patrimoniului
Uniunii, în funcţie de votul nominal exprimat.
Art. 29. - (1) Biroul executiv al Consiliului Uniunii se compune din preşedinte,
prim-vicepreşedinte, 2 vicepreşedinţi şi 5 membri aleşi de Consiliul Uniunii
dintre membrii săi.
(2) Biroul executiv este un organ colegial care se întruneşte în şedinţe ori de
câte ori este nevoie, pentru rezolvarea cu celeritate a situaţiilor privind
activitatea notarială, a Uniunii sau a entităţilor din cadrul acesteia.
(3) Membrii Biroului executiv al Consiliului Uniunii nu pot fi înlocuiţi de
reprezentantul Camerei sau de supleantul acestuia.
(4) Biroul executiv lucrează valabil în prezenţa majorităţii membrilor săi şi
adoptă decizii cu majoritatea celor prezenţi.
Art. 30. - (1) Biroul executiv al Consiliului Uniunii are următoarele atribuţii:
a) asigură activitatea permanentă a Consiliului Uniunii între şedinţele
acestuia;
b) duce la îndeplinire hotărârile Consiliului Uniunii;
c) propune ministrului justiţiei numirea în funcţie a notarului public,
schimbarea sediului biroului notarial, asocierea şi încetarea asocierii,
suspendarea şi încetarea suspendării din funcţia de notar public, revocarea ori
încetarea calităţii de notar public;
d) propune ministrului justiţiei suspendarea din funcţia de notar public;
e) stabileşte strategia economico -financiară a entităţilor din cadrul Uniunii şi
urmăreşte implementarea acesteia;
f) pregăteşte proiectele de documente care vor fi prezentate, spre dezbatere
şi aprobare, Consiliului Uniunii;
g) elaborează proiectul raportului anual al activităţii Uniunii, pe care îl supune
aprobării Consiliului Uniunii;
h) elaborează proiectul de buget anual al Uniunii, asigură gestionarea curentă
a patrimoniului, urmăreşte întocmirea bilanţului financiar-contabil şi executarea
bugetului;
i) aprobă proiectul de buget anual, execuţia bugetară şi descărcarea de
gestiune a entităţilor înfiinţate în cadrul Uniunii, informând, în acest sens,
Consiliul Uniunii;
î) întocmeşte proiectul tarifelor minimale de onorarii ale notarilor publici pe
care îl supune aprobării de către Consiliul Uniunii;
j) propune Consiliului Uniunii distribuirea cotelor de contribuţie ale notarilor
publici la Cameră şi la Uniune, ţinând seama de dinamica economică şi de
strategia de dezvoltare a profesiei;
k) propune candidaţii pentru structurile UIN şi ale altor organizaţii
internaţionale, la recomandarea Camerelor;
16
l) asigură funcţionarea RNENP şi centralizează datele statistice privind
activitatea notarială, pe baza rapoartelor anuale ale Camerelor;
m) exercită orice alte atribuţii, stabilite de lege şi regulamente.
(2) Membrii Biroului executiv răspund pentru prejudiciile cauzate, prin
hotărârile adoptate, în ceea ce priveşte gestionarea curentă a patrimoniului, în
funcţie de votul nominal exprimat.
Art. 31. - (1) Preşedintele Consiliului Uniunii nu poate fi angajat politic, nu
poate face declaraţii politice şi nu poate angaja politic instituţia. În activitatea sa
profesională şi în exercitarea atribuţiilor de conducere, preşedintele trebuie să
dea dovadă de probita te morală şi profesională, disponibilitate permanentă şi
devotament faţă de profesie.
(2) În exercitarea atribuţiilor de reprezentare internă şi internaţională,
preşedintele trebuie să fie permanent informat despre realităţile interne şi
internaţionale şi să reprezinte cu demnitate şi profesionalism interesele
naţionale şi ale profesiei de notar public.
Art. 32. - (1) Preşedintele Consiliului Uniunii este şi preşedintele Uniunii şi
are următoarele atribuţii:
a) reprezintă Uniunea în raporturile cu autorităţile publice din România, cu
organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, cu cele profesionale şi cu
alte persoane juridice, iar în plan extern, cu organizaţiile naţionale şi
internaţionale ale notarilor pu blici şi oriunde va fi invitat oficial, în calitate de
preşedinte al Uniunii;
b) ordonanţează cheltuielile bugetare ale Uniunii; preşedintele poate delega
această atribuţie prim- vicepreşedintelui sau unuia dintre vicepreşedinţi;
c) convoacă şi conduce şedinţele Consiliului Uniunii şi ale Biroului executiv al
acestuia;
d) declanşează, la cerere sau din oficiu, controlul profesional administrativ,
direct sau prin intermediul şefului Corpului de control;
e) exercită acţiunea disciplinară, la cerere sau din oficiu, şi efectuează
cercetarea prealabilă prin membrii Corpului de control sau prin alte persoane
desemnate în acest scop;
f) poate solicita notarilor publici, Camerelor şi entităţilor din cadrul Uniunii note
de relaţii, puncte de vedere sau rapoarte de activitate;
g) poate participa la Adunările generale ale Camerelor, la şedinţele Colegiilor
directoare şi la şedinţele organelor de conducere ale entităţilor din cadrul
Uniunii;
h) angajează personalul de specialitate şi administrativ al Uniunii,
coordonează şi supraveghează permanent activitatea acestuia.
(2) În cazul demisiei, decesului sau incapacităţii preşedintelui, atribuţiile
acestuia sunt preluate de drept de către prim -vicepreşedinte sau, în lipsa
acestuia, Consiliul Uniunii va desemna, dintre vicepreşedinţi, prin vot, persoana
care va prelua atribuţiil e preşedintelui până la organizarea alegerilor, care vor
avea loc în termen de 90 de zile de la vacantarea postului.
(3) În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele Uniunii emite dispoziţii.
17
(4) Pe perioada mandatului, atât preşedintele, prim - vicepreşedintele, cât şi
vicepreşedinţii trebuie să fie notari publici în funcţie.
Art. 33. - (1) Prim-vicepreşedintele şi vicepreşedinţii Uniunii, în activitatea
lor profesională şi în exercitarea atribuţiilor de conducere, trebuie să dea
dovadă de probitate morală şi profesională, disponibilitate permanentă şi
devotament faţă de profesie.
(2) În îndeplinirea atribuţiilor lor, prim -vicepreşedintele şi vicepreşedinţii
Uniunii, împreună cu preşedintele, au obligaţia să dea dovadă de spirit de
echipă, să îşi îndeplinească atribuţiile în deplin spirit de colegialitate şi în
concordanţă cu strategia şi interesul instituţiei.
(3) Prim-vicepreşedintele şi vicepreşedinţii Uniunii au obligaţia de a informa
permanent preşedintele cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor lor.
(4) În exercitarea atribuţiilor, prim -vicepreşedintele şi vicepreşedinţii Uniunii
nu pot face declaraţii politice care să implice instituţia şi nu pot angaja politic
Uniunea.
(5) În exercitarea atribuţiilor delegate de reprezentare internă şi internaţională
trebuie să fie permanent informaţi despre realităţile interne şi internaţionale şi
să reprezinte cu demnitate şi profesionalism interesele naţionale şi ale profesiei
de notar public.
(6) În cazul demisiei, decesului sau incapacităţii prim - vicepreşedintelui,
atribuţiile acestuia sunt preluate de către unul dintre vicepreşedinţi desemnat
de Consiliul Uniunii prin vot. În termen de 90 de zile de la vacantarea postului,
Uniunea va organiza al egeri pentru ocuparea celui de -al treilea post de
vicepreşedinte. Rezultatul alegerii va fi validat în proximul Congres,
vicepreşedintele nou-ales începându-şi mandatul de la data hotărârii Comisiei
naţionale de alegeri, ce va fi prezentată în şedinţa Consiliului Uniunii. În aceeaşi
şedinţă, Consiliul Uniunii alege dintre cei 3 vicepreşedinţi prim -
vicepreşedintele.
(7) În cazul demisiei, decesului sau incapacităţii unuia dintre vicepreşedinţi,
în termen de 90 de zile de la vacantarea postului, Uniunea va organiza alegeri
pentru ocuparea postului de vicepreşedinte. Rezultatul alegerii va fi validat în
proximul Congres, vicepreşedintele nou-ales începându-şi mandatul de la data
hotărârii Comisiei naţionale de alegeri, ce va fi prezentată în şedinţa Consiliului
Uniunii.
Art. 34. - (1) Comisia de cenzori a Uniunii este compusă din 5 membri, dintre
care 3 notari publici şi 2 experţi contabili, aleşi de Congres.
(2) Cenzorii îşi exercită personal mandatul încredinţat şi îşi desfăşoară
activitatea potrivit regulamentului propriu, aprobat de Consiliul Uniunii.
(3) Comisia de cenzori este independentă faţă de Consiliul Uniunii, de Biroul
executiv şi de preşedinte, informează şi răspunde pentru activitatea sa doar în
faţa Congresului.
(4) Comisia de cenzori este obligată să supravegheze gestiunea patrimoniului
Uniunii şi să verifice execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al Uniunii.
Cenzorul este îndreptăţit să ceară lămuriri tuturor celor care se ocupă de
18
gestiune şi să examineze orice acte şi documente privitoare la această
gestiune.
(5) Cenzorul are dreptul să obţină de la Biroul executiv al Consiliului Uniunii,
trimestrial, o situaţie cu privire la exerciţiul bugetului şi la conturile Uniunii.
(6) Comisia de cenzori informează permanent Consiliul Uniunii şi Biroul
executiv despre administrarea şi gestionarea patrimoniului Uniunii, precum şi
despre eventualele încălcări ale dispoziţiilor legale şi ale actelor proprii ale
Consiliului Uniunii care reglementează patrimoniul.
(7) Calitatea de cenzor al Uniunii este incompatibilă cu orice altă funcţie
eligibilă în cadrul Camerelor şi al Uniunii.
(8) Comisia de cenzori prezintă şi supune aprobării Congresului rapoartele
asupra execuţiei bugetare a Uniunii şi descărcarea de gestiune.
SECŢIUNEA a 2-a
Camera Notarilor Publici
Art. 35. - (1) Camera este persoană juridică de drept privat, fără scop
patrimonial, înfiinţată prin lege şi are sigiliu propriu.
(2) Camera nu poate fi angajată politic prin acţiunile membrilor săi.
(3) Fiecare Cameră are sediul principal în localitatea în care funcţionează
curtea de apel. La nivelul fiecărui judeţ aflat în raza teritorială a Camerei pot
funcţiona unul sau mai multe sedii secundare ori depozite de arhivă gestionate
de Cameră.
(4) Din Cameră fac parte toţi notarii publici care funcţionează în circumscripţia
unei Curţi de Apel.
(5) Camera funcţionează pe baza unui regulament de organizare şi
funcţionare, aprobat de Adunarea generală, în baza regulamentului -cadru
aprobat de Consiliul Uniunii.
Art. 36. - Organele de conducere ale Camerei sunt:
a) Adunarea generală a notarilor publici;
b) Colegiul director;
c) preşedintele Colegiului director al Camerei.
Art. 37. - (1) Adunarea generală se întruneşte cel puţin de două ori pe an şi
ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui Colegiului director sau
la cererea a cel puţin o treime din numărul membrilor săi.
(2) În cazul în care preşedintele refuză convocarea şedinţei, Colegiul director
al Camerei poate convoca Adunarea generală.
(3) Adunarea generală se convoacă de către preşedinte sau de Colegiul
director al Camerei la solicitarea scrisă a Biroului executiv al Consiliului Uniunii.
(4) Prezenţa notarilor publici la adunările generale este obligatorie, cu
excepţia absenţelor motivate cu documente justificative.
(5) Convocarea Adunării generale în şedinţă ordinară se face cu cel puţin 15
zile înainte de data stabilită pentru desfăşurarea acesteia, iar în şedinţă
extraordinară, cu cel puţin 7 zile înainte, prin înştiinţarea membrilor săi, cu
menţionarea datei, a locului desfăşurării şi a ordinii de zi.
19
(6) În situaţia în care convocarea se face la solicitarea Biroului executiv,
Colegiul director sau preşedintele are obligaţia de a convoca Adunarea
generală în termen de 7 zile de la primirea solicitării. Adunarea generală
convocată la solicitarea Biroului exe cutiv este condusă de reprezentantul
acestuia.
(7) Hotărârile Adunării generale sunt obligatorii şi executorii pentru toţi notarii
publici din Cameră şi se adoptă în şedinţele convocate şi întrunite.
Art. 38. - (1) Adunarea generală este legal constituită în prezenţa majorităţii
membrilor săi cu drept de vot.
(2) Cvorumul stabilit la începutul Adunării generale pe baza listei de prezenţă
va fi valabil cu toate efectele pe toată durata acesteia.
(3) În cazul în care cvorumul nu este întrunit, Colegiul director, de faţă cu cei
prezenţi, stabileşte o nouă Adunare generală, în termen de cel mult 7 zile.
(4) Adunarea generală, convocată în condiţiile alineatului precedent, îşi va
putea desfăşura activitatea în prezenţa a cel puţin 1/3 din numărul membrilor
săi. Adunarea generală adoptă hotărâri cu votul majorităţii celor prezenţi.
(5) Notarul public suspendat nu poate participa cu drept de vot la adunarea
generală.
Art. 39. - (1) Adunarea generală a Camerei are următoarele atribuţii:
a) aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei;
b) aprobă Regulamentul de alegeri pentru funcţiile eligibile, în baza
regulamentului-cadru aprobat de Consiliul Uniunii;
c) alege şi revocă Colegiul director compus din preşedinte, vicepreşedinte şi
5-7 membri şi stabileşte cuantumul indemnizaţiilor acestora; mandatul
Colegiului director este pe o durată de 4 ani şi începe la data de 1 ianuarie a
anului calendaristic următor alegerii sale;
d) alege şi revocă reprezentanţii Camerei şi supleanţii acestora în Consiliul
Uniunii;
e) alege reprezentanţii Camerei, conform normei de reprezentare la
Congres;
f) alege şi revocă membrii Comisiei de cenzori a Camerei şi stabileşte
indemnizaţia cenzorilor;
g) alege şi revocă reprezentanţii Camerei în Consiliul de disciplină al Uniunii;
h) propune Consiliului Uniunii numărul de birouri notariale şi/sau de notari
publici din circumscripţia fiecărei judecătorii din raza sa de activitate, precum şi
actualizarea acestora în raport cu numărul notarilor stagiari. La actualizare se
vor avea în vedere criteriile prevăzute de lege şi regulamentul de aplicare a legii
şi situaţiile statistice elaborate de Uniune;
i) aprobă bugetul anual şi raportul Comisiei de cenzori şi descărcarea de
gestiune;
î) acordă, în cazuri justificate, sprijin financiar, la cererea notarului public;
j) analizează, anual, activitatea Colegiului director şi a
reprezentantului/reprezentanţilor Camerei în Consiliul Uniunii;
20
k) acordă şi retrage, la propunerea Colegiului director, titlul onorific de
preşedinte de onoare notarilor publici care au deţinut calitatea de preşedinte al
Colegiului director;
l) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, de regulamentul de
aplicare a legii şi de prezentul statut.
(2) În cadrul primei Adunări generale din an se vor prezenta, spre aprobare şi
informare, raportul de activitate al Colegiului director pe anul anterior, raportul
comisiei de cenzori, execuţia bugetară şi descărcarea de gestiune, planul de
activitate pentru anul în curs şi proiectul de buget.
(3) În cadrul Adunării generale în care se aprobă actualizarea numărului de
notari vor fi puse la dispoziţia membrilor Camerei date statistice cu privire la
activitatea notarială la nivel de circumscripţie şi localităţi.
Art. 40. - Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Colegiului director ai
Camerei, precum şi reprezentantul/reprezentanţii Camerei în Consiliul Uniunii
şi supleantul/supleanţii acestora sunt aleşi de Adunarea generală a Camerei,
prin vot direct şi secret, în condiţiile stabilite prin regulamentul de alegeri.
Art. 41. - (1) Colegiul director al Camerei lucrează legal în prezenţa
majorităţii membrilor săi şi adoptă decizii, cu majoritatea voturilor exprimate.
(2) Preşedintele Colegiului director este şi preşedintele Camerei.
Art. 42. - Colegiul director al Camerei se întruneşte în şedinţe ordinare o
dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui sau a
cel puţin 1/3 din numărul membrilor săi.
Art. 43. - (1) Colegiul director al Camerei are următoarele atribuţii:
a) stabileşte strategia Camerei în funcţie de realităţile social - economice de
la nivel teritorial şi interesele notarilor publici din circumscripţia sa;
b) decide cu privire la buna organizare şi funcţionare a Camerei şi a birourilor
notariale din circumscripţia sa;
c) propune Adunării generale a Camerei actualizarea numărului de notari
publici având în vedere situaţiile statistice şi criteriile prevăzute de lege;
d) stabileşte numărul de posturi destinate dobândirii calităţii de notar stagiar;
e) organizează examenul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar potrivit
regulamentului aprobat de Consiliul Uniunii, urmăreşte buna desfăşurare a
acestuia şi constată prin decizie î ndeplinirea procedurilor prevăzute de
regulamentul de aplicare a legii;
f) asigură măsurile necesare pentru buna desfăşurare a alegerilor pentru
funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinţi ai Consiliului Uniunii, conform
regulamentului de alegeri aprobat de Consiliul Uniunii;
g) îndeplineşte atribuţiile date în sarcina sa de lege şi regulamente cu privire
la notarii stagiari şi stabileşte birourile notariale în care se va efectua pregătirea
practică a acestora;
h) stabileşte componenţa comisiei de inventariere şi lichidare a birourilor
notariale, în caz de suspendare sau încetare, potrivit legii şi regulamentului de
aplicare a legii;
21
i) organizează activitatea de gestionare a arhivei preluată în custodie de
Cameră, potrivit legii, şi ia de urgenţă măsurile necesare conservării
corespunzătoare a arhivelor birourilor notariale aflate în pericol de degradare;
î) poate acorda sprijin şi ajutor material notarilor publici, în cazuri justificate;
j) mediază neînţelegerile dintre membrii săi, precum şi cele dintre notari şi
angajaţii acestora;
k) întocmeşte recomandările şi confirmările prevăzute de regulamentul de
aplicare a legii privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru numirea notarului
public şi înregistrarea biroului notarial şi verifică îndeplinirea condiţiilor pentru
avizarea sediului unui birou notarial;
l) primeşte certificatul de înregistrare a biroului notarial, eliberat de RNENP;
m) avizează şi aprobă cererile notarilor publici de asociere în condiţiile
stabilite de lege şi regulamentul de aplicare a legii;
n) difuzează Buletinul notarilor publici şi celelalte publicaţii de specialitate ale
Uniunii;
o) exercită acţiunea disciplinară împotriva notarilor publici;
p) în vederea exercitării controlului profesional -administrativ delegat de
Consiliul Uniunii desemnează notarii publici care vor verifica birourile notariale
din circumscripţie, o dată pe an; notarii publici sunt supuşi controlului indiferent
de funcţia ocupată în structurile de conducere ale Camerei şi ale Uniunii;
q) asigură îndeplinirea măsurilor stabilite în actele de control şi sinteza
acestora şi urmăreşte înlăturarea aspectelor negative constatate;
r) verifică, ca urmare a solicitării de reluare a activităţii, cunoştinţele privind
legislaţia notarială actualizată, în cazul notarilor publici a căror activitate a fost
întreruptă mai mult de 1 an;
s) acordă gratuit asistenţă pentru soluţionarea problemelor juridice,
economice şi sociale în cazul încetării activităţii unui birou notarial;
ş) asigură în condiţiile legii şi regulamentului de aplicare a legii organizarea
şi funcţionarea activităţilor de arbitraj şi licitaţii;
t) aprobă organigrama şi statul de funcţii şi de salarizare ale Camerei, precum
şi condiţiile de angajare a personalului de specialitate şi administrativ;
ţ) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, de regulamentul de
aplicare a legii şi de prezentul statut.
(2) Membrii Colegiului director răspund pentru prejudiciile cauzate prin
deciziile adoptate în legătură cu administrarea şi gestionarea patrimoniului, în
funcţie de votul exprimat.
(3) Camera va alege, pe lângă membrii Colegiului director, un număr de 5
supleanţi ai acestora.
(4) În situaţia în care preşedintele, vicepreşedintele şi/sau unii membri ai
Colegiului director sunt în imposibilitatea exercitării funcţiei, fie ca urmare a
demisiei din funcţie, fie din alte motive, fapt care atrage imposibilitatea
funcţionării Colegiului d irector, aceştia au obligaţia de a informa de îndată
Consiliul Uniunii şi, în calitate de interimari în funcţiile respective, au obligaţia
de a asigura funcţionarea Colegiului director până la Adunarea generală
extraordinară de alegeri.
22
(5) Demisia din oricare dintre funcţiile alese în cadrul Camerei Notarilor
Publici, dată în scris şi înregistrată la Camera respectivă, este irevocabilă din
momentul înregistrării ei.
(6) În cazul în care, fie ca urmare a demisiei din funcţie, fie din alte motive,
preşedintele, vicepreşedintele şi unii sau toţi membrii Colegiului director sunt în
imposibilitatea exercitării funcţiei, fapt care atrage imposibilitatea funcţionării
Colegiului, şi aceştia nu pot asigura interimatul şi implicit funcţionarea
Colegiului, Consiliul Uniunii va desemna în locul acestora alţi notari publici din
cadrul Camerei respective, dintre membrii supleanţi aleşi de Cameră şi, în
completare, şi alţi notari din Cam eră sau dintre membrii Consiliului, care să
asigure funcţionarea interimară a Colegiului director până la alegerea noilor
membri de către Adunarea generală extraordinară de alegeri. Consiliul Uniunii
va desemna, astfel, inclusiv un preşedinte şi un vicepre şedinte interimar, dacă
printre membrii Colegiului director aflaţi în imposibilitatea exercitării funcţiei se
află şi aceştia. Preşedintele interimar, care va fi şi ordonator de credite, îşi va
desfăşura activitatea până la Adunarea generală de alegeri.
(7) Preşedintele, vicepreşedintele şi/sau membrii interimari ai Colegiului
director îşi vor desfăşura activitatea în această calitate până la şedinţa Adunării
generale extraordinare de alegeri, şedinţă ce va fi convocată de Consiliul
Uniunii în maximum 30 de z ile de la data începerii interimatului. În hotărârea
Consiliul Uniunii de convocare a Adunării generale se va preciza, pe lângă data
şi locul unde se va desfăşura şedinţa, ordinea de zi, funcţiile pentru care se pot
depune candidaturile şi data până la care acestea pot fi depuse, nominalizarea
persoanelor care vor conduce lucrările şedinţei, precum şi alte aspecte
apreciate de Consiliul Uniunii ca fiind oportun de discutat. Adunarea generală
extraordinară va fi condusă de membrii Biroului executiv al Consil iului Uniunii,
de un reprezentant al acestuia sau de către membri ai Consiliului Uniunii.
(8) Adunarea generală extraordinară va alege numărul de membri necesar
înlocuirii membrilor aflaţi în imposibilitatea exercitării funcţ iei, fie ca urmare a
demisiei, fie din alte motive. Notarii publici care au deţinut funcţii alese din care
au demisionat nu pot candida la alegerile pentru ocuparea funcţiilor vacantate
în respectivul mandat, ca urmare a demisiei.
(9) Membrii nou-aleşi vor continua mandatul rămas neexercitat.
(10) În situaţia în care doar preşedintele şi vicepreşedintele Colegiului director
sunt în imposibilitatea exercitării mandatului, fie ca urmare a demisiei din
funcţie, fie din alte motive, ceilalţi membri ai Colegiului director vor desemna
dintre ei un preşedinte şi un vicepreşedinte interimari, stabilindu-le, totodată, şi
limitele mandatului. Componenţa Colegiului director va fi completată cu notari
din rândul membrilor supleanţi, desemnaţi prin dispoziţia preşedintelui interimar
al Colegiului director.
(11) Preşedintele interimar, care va fi şi ordonator de credite, şi
vicepreşedintele interimar îşi vor desfăşura activitatea până la Adunarea
generală extraordinară de alegeri, care va fi convocată de Colegiul director în
maximum 30 de zile de la începerea inte rimatului. Adunarea generală
23
extraordinară va alege doar preşedintele şi vicepreşedintele, aceştia
continuând mandatul rămas neexercitat.
(12) În cazul în care preşedintele şi vicepreşedintele sunt aleşi dintre membrii
în exerciţiu ai Colegiului director sau dintre supleanţi, Adunarea generală, în
cadrul aceleiaşi şedinţe, va proceda la alegerea de membri pentru completarea
Colegiului director cu numărul necesar de membri titulari sau supleanţi.
Art. 44. - (1) În activitatea profesională şi în exercitarea atribuţiilor de
conducere, preşedintele Colegiului director trebuie să dea dovadă de probitate
morală şi profesională, disponibilitate permanentă, devotament faţă de profesie
şi ataşament faţă de interesele Camerei şi a membrilor săi.
(2) În exercitarea atribuţiilor de reprezentare internă şi internaţională a
Camerei, preşedintele trebuie să fie permanent documentat cu privire la
realităţile interne şi internaţionale şi să reprezinte cu demnitate şi profesionalism
interesele notarilor publici din Cameră.
(3) Preşedintele Colegiului director are următoarele atribuţii:
a) asigură conducerea activităţii curente a Camerei;
b) reprezintă Camera în raporturile cu persoanele fizice şi juridice;
c) duce la îndeplinire hotărârile Adunării generale şi deciziile Colegiului
director;
d) soluţionează sesizările îndreptate împotriva notarilor publici;
e) angajează personalul de specialitate şi administrativ al secretariatului
Camerei, în limita organigramei şi statului de funcţii, aprobate de Colegiul
director;
f) ordonanţează cheltuielile bugetare ale Camerei;
g) convoacă şi conduce şedinţele Adunării generale şi ale Colegiului director
al Camerei;
h) comunică notarilor publici actele de interes general, adoptate sau emise
de organele de conducere ale Uniunii, precum şi cele adoptate de Adunarea
generală, Colegiul director şi dispoziţiile proprii;
i) informează Adunarea generală ş i Colegiul director ale Camerei, împreună
cu reprezentantul/reprezentanţii Camerei în Consiliul Uniunii, despre hotărârile
adoptate de Consiliul Uniunii;
î) urmăreşte transmiterea lunară, până la data de 15 a lunii următoare, a
cotelor de contribuţie cuvenite Uniunii;
j) informează de îndată Uniunea despre orice eveniment din activitatea
Camerei sau birourilor notariale de natură să afecteze buna funcţionare sau
imaginea acestora sau a instituţiei;
k) aprobă, la cerere, în cazuri justificate, transferul dosarelor succesorale între
birourile notariale din cadrul Camerei;
l) deleagă, în cazurile prevăzute de lege şi de regulamentul de aplicare a legii,
un notar public, cu acordul acestuia, din aceeaşi circumscripţie a judecătoriei
sau dintr-o altă circumscripţie, care să asigure funcţionarea unui birou notarial,
pentru îndeplinirea actelor care sunt de competenţa teritorială a acelui birou,
dacă în acea localitate sau circumscripţie nu mai funcţionează un alt notar
24
public; aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul sediului
secundar;
m) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, de regulamentul de
aplicare a legii şi de prezentul statut.
Art. 45. - (1) În urma sesizărilor primite de la persoanele interesate cu privire
la neîndeplinirea fără justificare a unor proceduri de către notarii publici,
preşedintele Camerei va desemna notarii publici care vor îndeplini următoarele
proceduri:
a) încheieri de rectificare ale actelor emise de fostele notariate de stat sau de
notarii care şi-au încetat activitatea, iar arhiva lor a fost preluată de Cameră;
b) deplasări în afara sediului biroului în vederea îndeplinirii unor acte şi
proceduri notariale în condiţiile legii;
c) succesiuni vacante;
d) acordarea, la cerere, pentru motive întemeiate, de reduceri sau scutiri de
tarife pentru copiile eliberate din arhiva gestionată de Cameră.
(2) În situaţiile prevăzute la alineatul precedent, desemnarea notarului public
se va face în ordine alfabetică, evidenţa fiind ţinută de secretariatul Camerei.
(3) După alegerea sa de către Adunarea generală, preşedintele Camerei va
depune în faţa Adunării generale jurământul prevăzut de art. 25.
(4) Preşedintele nou-ales preia în gestiune, prin protocol de predare -primire,
de la preşedintele al cărui mandat s -a încheiat patrimoniul şi toate lucrările ori
proiectele aflate în curs de realizare.
Art. 46. - (1) Vicepreşedintele Camerei, în activitatea profesională şi în
exercitarea atribuţiilor de conducere, trebuie să dea dovadă de probitate morală
şi profesională, disponibilitate permanentă şi devotament faţă de profesie.
(2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, vicepreşedintele Camerei împreună cu
preşedintele au obligaţia să dea dovadă de spirit de echipă, să îşi îndeplinească
atribuţiile în deplin spirit de colegialitate şi concordanţă în exercitarea funcţiilor.
(3) Vicepreşedintele are obligaţia de a informa permanent preşedintele cu
privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor sale.
(4) Vicepreşedintele exercită atribuţiile preşedintelui, în lipsa acestuia,
precum şi orice alte responsabilităţi stabilite de Colegiul director sau de
Adunarea generală.
Art. 47. - (1) Reprezentantul Camerei în Consiliul Uniunii în activitatea sa
profesională trebuie să dea dovadă de probitate morală şi profesională,
disponibilitate permanentă şi devotament faţă de profesie.
(2) Reprezentantul Camerei în Consiliul Uniunii are următoarele drepturi şi
obligaţii:
a) participă, de drept, la şedinţele Colegiului director;
b) are acces la toate documentele Camerei;
c) participă obligatoriu la toate şedinţele Consiliului Uniunii şi are dreptul la o
indemnizaţie;
d) prezintă Consiliului Uniunii propunerile Adunării generale a Camerei şi
susţine interesele acesteia;
25
e) informează Adunarea generală şi Colegiul director ale Camerei, împreună
cu preşedintele Colegiului director şi, după caz, ceilalţi reprezentanţi despre
hotărârile adoptate de Consiliul Uniunii;
f) propune Consiliului Uniunii proiecte, studii, materiale de analiză pentru
îmbunătăţirea activităţii;
g) informează permanent şi î n regim de urgenţă conducerea Uniunii despre
orice eveniment de natură să afecteze instituţia;
h) îndeplineşte orice alte atribuţii, stabilite de lege şi regulamente.
Art. 48. - (1) Camera are patrimoniu şi buget proprii.
(2) Patrimoniul Camerei este format din bunuri corporale şi necorporale
afectate desfăşurării activităţii. Sursele de venit al Camerei se constituie din
contribuţii profesionale ale membrilor săi, taxe, beneficii rezultate din activităţi
economice conexe, precum şi alte surse permise de lege.
Art. 49. - (1) Comisia de cenzori a Camerei este compusă din 3 membri,
dintre care 2 notari publici şi un expert contabil.
(2) Comisia de cenzori a Camerei verifică modul de executare a bugetului
Camerei şi prezintă anual un raport Adunării generale.
(3) Comisia de cenzori are acces la toate documentele necesare pentru
efectuarea verificărilor şi este independentă faţă de Colegiul director şi
preşedintele acestuia, informează şi răspunde pentru activitatea sa doar in faţa
Adunării Generale a Camerei.
CAPITOLUL V
Dispoziţii finale
Art. 50. - Pentru motive temeinice, notarii publici aleşi în orice funcţie în
cadrul Uniunii, Camerelor şi structurilor acestora pot fi revocaţi din funcţie cu
respectarea procedurii prevăzute pentru alegerea lor.
Art. 51. - Corelarea prevederilor prezentului statut cu actele normative
ulterioare, privind activitatea notarială, precum şi modificările impuse de situaţii
deosebite se vor face de Consiliul Uniunii, urmând să fie ratificate de proximul
Congres al notarilor publici.
Art. 52. - Nerespectarea prevederilor prezentului statut constituie abatere
disciplinară şi se sancţionează potrivit legii, regulamentelor şi statutului.
Art. 53. - Prezentul statut intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial
al României, Partea I.